Cum te poți bucura de o viață sexuală activă în mod sănătos? Top 3 sfaturi pentru femei

Cum te poți bucura de o viață sexuală activă în mod sănătos? Top 3 sfaturi pentru femei

Poză de Yan Krukau pe Pexels

Dacă te aflii în floarea vârstei, atunci este timpul să profiți de acești ani minunați și să experimentezi viața sub toate formele ei, în mod evident, grijuliu. Când vine vorba despre viața sexuală a unei femei, am fost învățați că aceasta ar trebui să fie un subiect taboo, iar nimeni nu ar trebui să știe prea multe detalii despre asta. Ei bine, din cauză că nu se discută destul despre acest subiect, multe femei ajung în situații neplăcute. În articolul de azi, am decis să discutăm despre câteva aspecte importante pe care ar trebui să le știe orice femeie atunci când își începe viața sexuală.

Iată 3 lucruri esențiale pe care ar trebui să le știe orice femeie activă sexual:

1.  Protejează-te!

Primul și cel mai important sfat pentru a avea o viață sexuală sănătoasă este protecția. Utilizarea prezervativelor nu doar că ajută la prevenirea sarcinilor nedorite, dar este și cea mai eficientă metodă de protecție împotriva bolilor cu transmitere sexuală. Este esențial să te protejezi de fiecare dată când întreții relații sexuale, chiar și în cazul în care te aflii într-o relație monogamă, până când tu și partenerul tău ați fost testați și ați stabilit că sunteți complet sănătoși. Desigur, poți folosi diverse metode contraceptive precum pastilele anticoncepționale, steriletul sau prezervativul feminin, însă toate aceste aspecte trebuie să fie discutate cu medicul ginecolog.

2.  Vizitează-ți periodic medicul ginecolog

Vizitele periodice la medicul ginecolog sunt cruciale pentru sănătatea ta sexuală. Pentru o bunăstare completă a sistemului reproducător,  este recomandat să îți programezi un control ginecologic cel puțin o dată pe an. Aceste controale de rutină includ examinări care pot depista la timp diverse afecțiuni, precum infecții, boli cu transmitere sexuală sau chiar cancer cervical. Asigură-te că faci anual un test Papanicolau pentru a preveni instalarea cancerului de col uterin și a observa existența altor posibile probleme. Ginecologul tău te poate sfătui și în privința metodelor contraceptive care se potrivesc cel mai bine stilului tău de viață și necesităților tale. Este vital să ai o relație deschisă cu acesta și să abordezi orice îngrijorări sau întrebări pe care le ai despre sănătatea ta sexuală.

3.  Fă un test rapid pentru boli cu transmitere sexuală dacă prezinți anumite simptome

Dacă observi simptome neobișnuite sau deranjante, cum ar fi mâncărimi, arsuri, secreții anormale, dureri pelvine sau sângerări între menstruații, este esențial să faci un test rapid pentru boli cu transmitere sexuală. Alege un test pentru boli cu transmitere sexuală de pe goldenprotect.ro, care îți va oferi o perspectivă clară asupra stării tale de sănătate. Totuși, multe astfel de boli sunt asimptomatice în stadiile incipiente, dar pot cauza probleme grave de sănătate dacă nu sunt tratate la timp. Dacă ai avut un contact sexual neprotejat sau crezi că ai fi putut contacta cumva vreo astfel de boală, este vital să faci un test pentru a te convinge. Tratarea promptă a acestor afecțiuni poate preveni complicațiile pe termen lung și poate reduce riscul de a transmite infecția partenerilor tăi.

În concluzie, ai grijă de sănătatea ta intimă respectând sfaturile de mai sus! Astfel, te vei putea bucura de o viață sexuală activă fără probleme.

Exit mobile version