In cazul termenului de „cimitir” se spune asa, pe de o parte, ca este un loc sacru, adica, ca si templele, cimitirele au fost consacrate, dedicate adorarii lui Dumnezeu, Fiind Preasfintiti si Prea curati, astfel incat faptele care sunt contrare moralitatii sau insultatoare, sa nu poata fi savarsite in ele, care este considerata o profanare.
Fiind un loc consacrat, cimitirul are functia de a favoriza exercitarea pietatii, a cultului si a religiei, respingand radical tot ceea ce se opune sfinteniei locului. Pe de alta parte, putem spune ca cimitirul se numeste „cimitir” deoarece trupurile ingropate au primit harul sfintitor prin Botezul sacramental, care le-au facut, in viata, temple ale Duhului Sfant.
Evident, Duhul Sfant nu locuieste intr-un trup lipsit de viata, dar din moment ce acest trup, in viata, a fost templul Duhului Sfant, locul unde se odihneste acest trup se numeste „cimitir”. Aceste ganduri isi pot gasi expresia la o inmormantare.
Chiar originea etimologica a cimitirului, este dormitorul…
Stim ca cuvantul „cimitir” este derivat din grecescul „koimetérion”, care inseamna „dormitor”. Acest lucru se datoreaza faptului ca, potrivit credintei crestine, in cimitir, trupurile au dormit pana in ziua invierii. Analogia este favorizata de faptul ca starea de odihna fiziologica a trupului si a sufletului, somnul, seamana, cel putin in exterior, cu starea de separare a trupului si a sufletului, adica moartea.
In ambele cazuri, in care omul doarme si in care cadavrul se odihneste fara viata, adopta o pozitie identica, care este pozitia orizontala care este adoptata atunci cand doarme. Prin urmare, cu toata certitudinea, nu numai originea etimologica a „cimitirului”, ci si corespondenta sa cu realitatea. De fapt, o expresie care este adesea folosita pentru cineva care a murit este cea a „a adormit in pacea Domnului”, expresie care este adunata in rugaciunea pentru decedat: ” (…) si ei dorm deja visul pacii.”
Traim vremuri de apostazie, vremuri de abandonare in masa de catre catolici a propriei lor credinte. Cand un catolic care a apostatizat public, adica care a renuntat public la credinta sa, moare, poate Biserica sa le refuze inmormantarea intr-un cimitir catolic?
Da, inmormantarea intr-un cimitir catolic poate fi refuzata, pentru ca din cauza apostaziei sale, decedatul a murit, voluntar, in afara Bisericii. A-l ingropa intr-un cimitir catolic ar fi un dublu nonsens: pe de o parte, contrazice credinta catolica pe care se bazeaza cimitirul catolic; pe de alta parte, ar contrazice dorinta explicita a defunctului de a se indeparta de credinta catolica.
Avand in vedere ca cimitirul catolic este intemeiat pe credinta catolica, ar fi ca un fel de nepasare fata de dorinta explicita a celui care a apostatizat din credinta si care si-a exprimat, de asemenea, in mod explicit, respingerea unei inmormantari religioase. Din respect pentru cei care au plecat public de la Biserica, ar trebui sa li se refuze inmormantarea intr-un cimitir catolic.
Acum, poate fi cazul unui catolic botezat care a trait intotdeauna separat de orice practica religioasa, s-a comportat public imoral, fara a tine cont de legile Bisericii.
Ritualuri funerare la catolici
Ceea ce urmeaza se refera la practica in Ritul Roman al Bisericii Latine. Practica in cadrul Bisericii Catolice Rasaritene este in esenta similara, dar tine cont de traditii diferite si urmeaza norme liturgice diferite. Exista unele variatii si cu privire la alte rituri liturgice latine.
In urma Conciliului de la Trent , Breviarul Roman (1568) si Misalul Roman (1570) au fost impuse aproape peste tot in Biserica Latina. Cu toate acestea, cand Ritualul Roman a fost emis in 1614, utilizarea sa nu a fost facuta obligatorie. Cu toate acestea, cartile rituale locale au fost in general influentate de aceasta, pastrand adesea practicile si textele traditionale in zonele lor.
Conciliul Vatican II a fost urmat de o revizuire a liturghiei de rit roman, inclusiv a celei pentru inmormantari din sectiunea De exsequiis din Rituale Romanum anterior cu Ordinul Funeraliilor Crestine .
Misalul Roman revizuit de Papa Paul al VI-lea si Papa Ioan Paul al II-lea este de atunci „forma normala – Forma ordinaria – a Liturghiei Euharistice”, in timp ce editia anterioara a Misalului Roman, cea din 1962 , este „in masura sa fie folosita ca Forma extraordinaria a sarbatorii liturgice”. In 2007, Papa Benedict al XVI-lea a indicat ca, „pentru acei credinciosi sau preoti care o solicita, pastorul ar trebui sa permita sarbatorile in aceasta forma extraordinara si in circumstante speciale precum […] inmormantarile”.
In timp ce inmormantarile pot avea loc in orice zi, Liturghia de inmormantare speciala pentru astfel de ocazii nu trebuie savarsita in „Solemnitatile care sunt sarbatori de obligatie, joia Saptamanii Mari, Triduul Pascal si duminicile Adventului , Postului si Pastelui ”.
Ca o exceptie rara, Papa Benedict al XVI-lea i-a permis cardinalului secretar de stat Tarcisio Bertone sa celebreze o singura Liturghie de inmormantare pentru un grup de victime ale cutremurului din L’Aquila din 2009 in Vinerea Mare, cand in mod normal nu se tine deloc Liturghie.