Vrei să fii mai prezent în viața copilului tău? Iată câteva activități pe care le puteți face împreună în funcție de vârstă

0 Shares
0
0
0

Fotografie de cottonbro studio pe Pexels.com 

Implicarea în viața copilului tău este esențială pentru dezvoltarea sa emoțională, intelectuală și socială. Părinții care sunt implicați activ în viața copilului încă de la vârste mici creează un mediu familial sigur, stimulativ și afectuos, oferindu-le copiilor lor fundamentul necesar pentru a crește și a se dezvolta într-un mod armonios și echilibrat. În același timp, implicarea părinților în viața copilului nu înseamnă a fi prezenți doar fizic, ci și a fi conectați emoțional și a investi timp și atenție în dezvoltarea și creșterea acestuia. Beneficiile unei astfel de implicări sunt multiple și se resimt pe termen lung atât în familie, cât și în relația  copilului cu cei din jurul său.

Descoperă, în continuare, câteva activități pe care le poți face împreună cu cel mic pentru a-i capta atenția:

1.      Pentru copiii mici (0-3 ani)

În primii ani de viață, copilul explorează lumea în principal prin simțuri. Din acest motiv, activitățile care îi stimulează simțurile tactile, vizuale și auditive sunt esențiale pentru dezvoltarea sa armonioasă. De exemplu, pictura cu degetele este o modalitate minunată de a-i permite să exploreze culorile și texturile, dezvoltând în același timp coordonarea mână-ochi și abilitățile fine. Alte activități extrem de îndrăgite de copiii mici sunt cele care implică explorarea obiectelor de diferite forme, culori și texturi. Copiii mici sunt fascinați de obiectele din jurul lor, iar munca părintelui devine mult mai ușoară în acest sens pentru că orice obiect din casă poate fi extrem de interesant pentru cel mic. Cu toate acestea, în timpul explorării, este important ca părinții să supravegheze constant copilul pentru a preveni orice accidente neplăcute.

2.      Pentru preșcolari (3-5 ani)

Pe măsură ce copiii cresc, devin tot mai interesați de interacțiunea socială și de activitățile care le pot dezvolta abilitățile sociale, emoționale și creativitatea. O activitate potrivită pentru această vârstă este jocul de rol. Aceasta îi ajută pe copii să-și dezvolte imaginația și creativitatea, să învețe să colaboreze și să comunice eficient cu ceilalți. Poți crea spații de joacă tematice în care copilul să poată juca roluri precum doctor, profesor, bucătar, polițist sau pompier. Ca părinte, te poți implica, punându-te in rolul pacientului, al elevului sau îi poți fi partener de joacă în orice scenariu își dorește.

În plus, activitățile de lucru manual, precum crearea de obiecte și figurine din plastilină sau diferite alte materiale de acest fel, pot fi extrem de captivante și benefice pentru dezvoltarea copiilor în această etapă a vieții lor. În acest sens, părinții pot achiziționa diferite accesorii pentru craft de pe Biroticienii.ro sau din magazinele de specialitate. Indiferent de tema aleasă, esențial este să te implici în activitate oferindu-i suport și încurajându-l să încerce și să nu se dea bătut.

3.      Pentru școlari (6-12 ani)

În cazul școlarilor, activitățile pot varia în funcție de interesele fiecărui copil în parte. Din acest motiv, este esențial să le oferi libertatea de a-și explora și dezvolta propriile interese, în timp ce îi încurajezi să încerce diverse activități noi alături de tine. Pentru unii copii, implicarea în activități artistice precum desenul, pictura sau sculptura poate fi o modalitate minunată de a-și exprima creativitatea și de a-și dezvolta abilitățile artistice. Alții ar putea fi pasionați de sport, bucurându-se să încerce diverse activități în aer liber. Asigură-te că ești alături de copilul tău și că îl susții în orice pas pe care îl face.

Astfel, încă de la primele luni de viață până la perioada școlară, fiecare etapă aduce cu sine oportunități noi de a construi și de a consolida legătura dintre tine și copilul tău. Prin activități potrivite pentru vârsta sa, poți să-l încurajezi să își exploreze interesele și pasiunile și să îi oferi sprijinul de care orice copil are nevoie.

0 Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

For security, use of Google's reCAPTCHA service is required which is subject to the Google Privacy Policy and Terms of Use.

You May Also Like