Dacă mă întorc cu gândul la cum arătau multe site-uri de companii prin 2015, 2016, îmi vine să zâmbesc puțin. Nu cu răutate, mai degrabă cu genul acela de nostalgie care te prinde când îți amintești de un telefon vechi cu ecran crăpat. Funcționa, îți făceai treaba cu el, dar nu era ceva ce ai fi arătat cu mândrie.
Pe multe pagini Despre noi vedeai aceleași cadre: o clădire fotografiată într-o zi cenușie, un portret mic, tăiat stângaci, și o poză de echipă în care oamenii păreau că au fost prinși exact între două gânduri, nici zâmbet, nici seriozitate. Erau imagini care bifau existența, nu identitatea. Și asta spune multe.
În ultimii zece ani, fotografia corporate în România a crescut dintr-o anexă pe final de proiect într-un instrument care chiar produce valoare. A devenit o investiție în încredere, în percepție, în claritate. Dacă o companie a învățat ceva în perioada asta, e că lumea nu mai citește tot, nu mai are răbdare să afle cine ești din trei pagini de text. Se uită. Într-o secundă sau două, își face o părere. Apoi, dacă ai trecut testul ăla mic, abia atunci citește.
Când spun ultimii zece ani, mă raportez la perioada 2016 până la început de 2026, pentru că acolo s-au strâns cele mai multe schimbări. A crescut economia digitală, au crescut rețelele sociale profesionale, s-a rafinat marketingul, iar apoi pandemia a răsturnat mesele și a pus totul, la propriu, într-un ecran. Într-un fel, fotografia corporate a evoluat ca România însăși: uneori pe repede înainte, alteori cu pași mici, dar în aceeași direcție.
Când fotografia era doar o bifă pe listă
În primii ani ai intervalului, fotografia corporate era, în multe companii, un lucru care se făcea pentru că trebuie. Portrete pentru organigramă, câteva cadre pentru site, poate o poză de grup pentru presă. De multe ori, nimeni nu se întreba ce mesaj transmit imaginile. Și nici nu era rău intenționat. Pur și simplu, nu exista încă obiceiul.
Mai era și o frică discretă de a părea prea relaxat. În cultura noastră corporate, seriozitatea a fost multă vreme tradusă prin rigiditate. Umeri drepți, zâmbet minim, privire fixă. Era ca o uniformă. Problema e că uniforma asta ajunge să semene, de la o companie la alta, până când nu mai distingi nimic.
Și totuși, chiar și atunci se vedea că piața începe să se miște. Multinaționalele, companiile cu influență din afară, aduceau standarde mai clare. Brand book, identitate vizuală, reguli. Fotografia intra, încet, în această lume.
În perioada aceea, mulți fotografi care lucrau corporate au început să facă ceva mai mult decât să apese pe declanșator. Au început să vorbească, să explice, să facă oamenii să respire. Sună banal, dar diferența dintre un portret bun și unul rigid e, de multe ori, o propoziție spusă la timp.
LinkedIn și presiunea primei impresii
O schimbare majoră, care a împins fotografia corporate înainte fără să ceară voie, a fost consolidarea LinkedIn în România. La început, platforma era folosită ca un fel de CV online. Apoi a devenit un loc de reputație, de networking, de recrutare, de vânzare. Nu doar compania era vizibilă, ci și omul.
Când te gândești la asta, e logic. Dacă un client sau un partener caută un nume, primul lucru pe care îl vede e poza. Dacă un recrutor scrollează zeci de profiluri, poza contează. Dacă un director de vânzări trimite o invitație, poza e prima strângere de mână.
Așa a apărut, tot mai clar, diferența dintre portretul standard și portretul de brand personal. Portretul standard spune sunt aici. Portretul de brand personal spune sunt aici și știu ce fac. Nu e o magie, e o combinație de lumină, postură, garderobă, expresie, dar și de context. Când începi să pui aceste lucruri împreună, oamenii arată mai bine și par mai credibili.
Și, surprinzător, companiile au început să înțeleagă că imaginea individuală a angajaților se revarsă în imaginea brandului. Dacă echipa arată îngrijit, coerent, profesionist, brandul pare mai solid. Dacă echipa arată ca un colaj de selfie-uri întâmplătoare, brandul pare improvizat, chiar dacă în interior se lucrează foarte bine.
2018 și 2019: fotografia intră în marketing, nu doar în HR
Pe la 2018, 2019 s-a întâmplat ceva important. Companiile au început să ceară fotografie corporate pentru comunicare externă, nu doar pentru pagina de echipă. A crescut nevoia de imagini pentru campanii, pentru rapoarte, pentru articole de presă, pentru evenimente. Practic, fotografia s-a mutat din zona de documentare în zona de storytelling.
Înainte, multe fotografii de eveniment erau doar dovada că am fost acolo. În 2019, tot mai multe companii au vrut imagini care să poată fi folosite ca material de brand. Cadre cu oameni în dialog, gesturi, atmosferă, momente care arată că organizația e vie.
Îmi amintesc o discuție cu un director de marketing care mi-a spus, simplu: “Vreau poze care să pară că firma asta respiră.” M-a lovit replica asta, pentru că era exact direcția spre care mergea piața. Oamenii obosiseră de imagini sterile. Voiau viață, dar o viață controlată, curată, coerentă.
În aceeași perioadă, multe companii au început rebranding-uri sau măcar ajustări serioase de identitate vizuală. Site-uri noi, culori rafinate, layout-uri moderne. Nu mai mergea să ai un design curat și fotografii vechi, făcute pe grabă. Era ca și cum ți-ai schimba livingul și ai păstra o perdea îngălbenită. Poate nu observă toți, dar cei care observă îți schimbă scorul din cap fără să-ți spună.
2020 și 2021: pandemia, ecranul și sinceritatea forțată
Apoi a venit pandemia. Pentru fotografia corporate a fost un test de stres. Birourile s-au golit, evenimentele au dispărut aproape complet, echipele s-au mutat acasă, iar comunicarea s-a făcut prin ferestre mici de video call.
Înainte de 2020, o ședință foto de echipă era un proiect planificat. În pandemie, multe companii au căutat soluții rapide și flexibile. S-au făcut mini-studio-uri temporare în săli aerisite, s-au stabilit intervale, s-au redus timpii, s-a lucrat pe rând.
Unele organizații au încercat varianta fiecare își face poza cu telefonul și noi le uniformizăm. În teorie suna eficient. În practică, ieșea adesea o colecție de lumini diferite, fundaluri diferite, expresii diferite, plus acea oboseală din ochi pe care nu o poți edita complet.
Partea bună e că pandemia a pus o întrebare pe masă, fără menajamente: ce contează cu adevărat într-un portret corporate? Claritatea, lumina, un cadru curat, sigur. Dar, dincolo de tehnic, contează prezența. Dacă omul arată stins, speriat sau artificial, imaginea nu te ajută. Într-o perioadă tensionată, lumea a devenit mai sensibilă la fals.
În același timp, nevoia de conținut digital a explodat. Cu mai puține întâlniri față în față, cu mai multe webinarii, cu mai multe comunicări interne online, cu mai multe prezentări și newslettere, fotografia a devenit material de bază. Nu doar un portret, ci o bibliotecă de imagini: cadre pentru banner, pentru avatar, pentru comunicări de criză, pentru postări, pentru prezentări.
Aici s-a simțit o schimbare interesantă. O fotografie nu mai era “o poză”. Era un set de livrabile pentru contexte diferite. Oamenii au început să ceară format vertical, pătrat, wide, decupaje mici, imagini care să meargă și pe un telefon, și pe un ecran mare.
2022 până în 2024: întoarcerea la birou, dar cu altă mentalitate
După valurile grele, fotografia corporate nu s-a întors la vechile reflexe. Când treci printr-o criză, te întorci diferit. În 2022 și 2023, evenimentele au revenit, spațiile s-au umplut din nou, dar companiile au rămas mai atente la eficiență, la sens, la ce merită făcut.
În perioada asta, fotografia corporate a crescut puternic în zona de employer branding. Nu doar ca să vinzi, ci ca să atragi oameni. Pentru că România, cu toate particularitățile ei, a intrat într-o competiție reală pe talent. Și când concurezi pe talent, imaginea culturală contează.
Așa a apărut fotografia de cultură organizațională, nu doar fotografia de portret. Cadre cu echipe în lucru, momente de colaborare, spații, detalii, lucruri care spun cum e viața acolo. Atenție, nu vorbesc despre a pune un joc de foosball în cadru și gata. Vorbesc despre a arăta ritmul, energia, un mod de lucru.
Se vede tot mai des și o diferență între industrii. În IT, de pildă, estetica a devenit mai relaxată, mai luminoasă, mai directă. În consultanță sau juridic, imaginea a rămas mai formală, dar a devenit mai elegantă și mai naturală, fără rigiditatea veche. În producție și logistică, fotografia a început să pună accent pe proces, pe siguranță, pe ordine, pe transparență.
Portretul corporate s-a umanizat, fără să devină teatral
Dacă ar fi să aleg un singur fir roșu al ultimului deceniu, aș spune că portretul corporate s-a umanizat. A scăpat de expresia aceea de om care încearcă să pară serios cu orice preț. A apărut zâmbetul real, sau măcar un colț de gură relaxat. A apărut privirea directă, fără tensiune. A apărut postura mai naturală.
Asta nu înseamnă că fotografia corporate s-a transformat în fotografie casual. Nu. Înseamnă că a învățat să fie credibilă. În business, credibilitatea e un activ. Îți scade costul explicațiilor. Îți scade rezistența interlocutorului. Te ajută să intri într-o discuție cu mai multă încredere deja câștigată.
Și, apropo, aici se vede cât de importantă e relația dintre fotograf și subiect. Când omul nu e obișnuit cu camera, devine rigid, și e normal. O ședință bună e, de multe ori, o conversație. Două glume mici, o respirație, un “hai să luăm o pauză de zece secunde” și, dintr-o dată, fața se așază altfel.
Fotografia de echipă, spațiu și proces a prins teren
La început, multe companii făceau portrete individuale și o poză de grup. Astăzi, tot mai multe construiesc serii vizuale complete: echipa în acțiune, întâlniri, colaborare, detalii de lucru, spații, obiecte relevante, momente de atmosferă. Nu pentru că sună frumos, ci pentru că funcționează.
Un candidat care se uită la pagina de cariere nu vrea doar o listă de beneficii. Vrea să simtă cum e acolo. Un client B2B care intră pe site vrea să vadă că există oameni, există procese, există ordine. Dacă tu nu arăți nimic, în mintea lui se umple golul cu presupuneri.
În industrii precum producția, construcțiile, energia sau logistica, fotografia de proces a devenit un argument. Când arăți cum lucrezi, transmiți transparență. În B2B, transparența asta poate fi diferența dintre “poate” și “da”.
În servicii, fotografia a început să fie și educație. Un serviciu e greu de explicat doar în text. O serie de imagini bine gândite poate arăta pașii, contextul, interacțiunea cu clientul. Oamenii înțeleg mai repede când văd.
București și restul țării: același drum, ritmuri diferite
Bucureștiul a condus prin volum și bugete. Aici s-a simțit mai devreme profesionalizarea, mai ales datorită companiilor mari, agențiilor, evenimentelor și ritmului de business. S-a cerut mai mult, s-a livrat mai mult, iar competiția a ridicat standardul.
Clujul a adus un stil mai relaxat și o estetică influențată de zona de tehnologie și startup-uri. În multe proiecte, s-a pus accent pe energie, pe autenticitate, pe echipă. Timișoara a crescut cu o combinație de industrii și servicii B2B, iar fotografia a fost adesea legată de procese și de profesionalismul de tip “bine așezat”.
În orașele mai mici, evoluția a venit uneori mai încet, dar a venit. Odată ce companiile au început să vândă online, să recruteze online, să lucreze cu parteneri din afară, au simțit presiunea standardului vizual. Și, da, standardul vizual nu e un moft când concurezi pe o piață mare.
Tehnologia a ridicat standardul și a scurtat răbdarea
Tehnologia a făcut două lucruri în ultimii ani. A ridicat standardul de calitate și a scurtat răbdarea clientului.
Standardul a crescut pentru că echipamentele moderne, în special camerele mirrorless și luminile compacte, au făcut mai ușor să obții rezultate consistente. Autofocus mai sigur, performanță mai bună în lumină slabă, culori mai stabile, workflow mai rapid. Un fotograf bun poate lucra mai eficient, iar eficiența contează în proiecte corporate unde timpul e mereu pe fugă.
Răbdarea s-a scurtat pentru că livrarea e acum rapidă. Selecție online, feedback, editare, livrare în câteva zile, uneori mai repede. Clientul s-a obișnuit cu viteza. În același timp, așteaptă o calitate constantă. Pare mult, dar asta e realitatea.
Telefonul a influențat și el așteptările. Nu a înlocuit fotografia corporate serioasă, dar a făcut ca oamenii să consume zilnic imagini frumoase. Când vezi mult, începi să simți diferența. Poate nu o explici în termeni tehnici, dar o simți.
AI în editare, dar nu în locul omului
În ultimii doi ani, discuția despre inteligența artificială a intrat mai clar și în fotografia corporate. În practică, AI-ul e folosit mai ales ca unealtă de workflow: selecții mai rapide, curățări fine, ajustări repetitiv-tehnice. Este un accelerator.
Totuși, paradoxul e interesant. Cu cât tehnologia poate “îmbunătăți” mai mult, cu atât crește valoarea autenticității. În corporate, dacă exagerezi cu retușul și omul ajunge să arate ca o versiune de plastic a lui, pierzi. Încrederea e sensibilă. Iar când publicul știe că se pot genera fețe sau modifica expresii, devine mai atent la detalii.
Aici fotografia corporate matură a învățat o regulă simplă: corectezi ce distrage, nu schimbi omul. Scoți o imperfecțiune de lumină, nu inventezi o personalitate.
Contracte, drepturi, consimțământ: maturizarea care nu se vede, dar se simte
Pe măsură ce fotografia corporate a devenit parte din comunicare, au apărut și discuțiile despre drepturi de utilizare, protecția datelor, consimțământ. Regulile GDPR au împins companiile spre mai multă rigoare. Și e bine.
În practică, asta a însemnat acorduri mai clare, politici interne, termeni mai transparenți. Angajații au început să înțeleagă mai bine unde apare imaginea lor, în ce context, cât timp. Când omul are claritate, devine mai relaxat. Iar relaxarea se vede în fotografie.
Și pentru companii e o liniște. Când ai documentele în ordine, când știi ce ai voie să folosești și cum, nu mai trăiești cu frica mică de “oare putem pune asta pe site?”.
Cum arată azi o ședință foto corporate reușită
O ședință foto corporate bună, în 2026, nu e doar o zi cu o cameră și un fundal. E un proces.
Începe cu întrebarea practică: unde folosim imaginile? Site, LinkedIn, presă, prezentări, campanii, cariere. De aici pornesc deciziile despre stil, despre lumină, despre fundal, despre garderobă. O cămașă albă pe un fundal alb poate fi o idee proastă, de exemplu. Un sacou bleumarin poate arăta excelent în lumină naturală, dar poate deveni prea sever într-un cadru rece. Sunt detalii care par mici, dar care contează.
Apoi vine partea de fotografiere, care e mai mult conversație decât comandă. Nu stai perfect, nu zâmbești perfect, nu ești robot. Un fotograf bun știe să te ducă într-o expresie care e a ta, dar arată și profesional. Uneori îți spune să cobori umerii, alteori îți spune să te gândești la un proiect de care ești mândru. Și, dintr-o dată, ochii se aprind.
La final, livrarea e gândită pentru utilizare. Se livrează variante pentru web și pentru print, decupaje diferite, uneori serii întregi. Coerența e esențială. Dacă echipa e un brand, echipa trebuie să arate ca o familie vizuală.
În proiectele unde ai nevoie de o imagine consistentă pentru site, pentru campanii și pentru prezentări, de multe ori contează să ai un partener care înțelege ritmul business-ului și logistica orașului. În București, de pildă, mulți ajung să caute un fotograf corporate Bucuresti tocmai pentru că e mai ușor să sincronizezi programul unei echipe, să livrezi rapid și să revii pentru update-uri fără să transformi totul într-o operațiune complicată.
Fotografia corporate a devenit un obicei, nu un eveniment rar
Un lucru pe care îl văd tot mai des este că fotografia nu mai e ceva ce faci o dată la câțiva ani. Nu mai faci poze doar când schimbi site-ul. Faci când lansezi un serviciu, când îți deschizi un spațiu, când ai un eveniment intern, când intri într-un parteneriat, când crește echipa.
Asta schimbă și calitatea conținutului. Când fotografiezi periodic, nu mai ești disperat să obții “imaginea perfectă” dintr-o singură zi. Construiești o arhivă. Iar o arhivă bună e, sincer, aur pentru comunicare.
Și mai are un efect. Oamenii se obișnuiesc cu camera. Prima dată sunt rigizi, a doua oară sunt mai relaxați, a treia oară deja înțeleg jocul. Devine natural. Fotografia încetează să fie stres și începe să fie rutină.
Încotro merge fotografia corporate în România?
Dacă mă uit la direcțiile care se conturează, văd o continuare a autenticității. Mai puțin luciu artificial, mai multă prezență reală. Publicul e mai atent, mai sceptic, mai rapid în judecată. Perfecțiunea obosește. Un cadru prea lustruit poate ridica suspiciuni.
Văd și o integrare mai mare între fotografie și marketingul de performanță. Companiile vor imagini care funcționează în reclame, în landing page-uri, în campanii de recrutare. Asta înseamnă testare, adaptare, serii gândite pentru platforme.
Și mai văd ceva: o polarizare sănătoasă. Pe de o parte, va exista conținut rapid, constant, pentru social media. Pe de altă parte, va exista fotografia premium pentru momentele importante, pentru brand, pentru leadership, pentru campanii mari. E ca în finanțe. Ai nevoie de flux zilnic, dar ai nevoie și de active solide.
Până la urmă, evoluția fotografiei corporate în România în ultimii zece ani se vede în felul în care companiile au început să trateze imaginea ca pe un instrument de business, nu ca pe un decor. Am trecut de la poze făcute ca să fie, la imagini făcute ca să lucreze. Iar când ceva lucrează pentru tine în timp ce tu îți vezi de treabă, începi să simți un tip de libertate pe care nu îl obții doar din cuvinte.
