Am pornit in calatorie doar cu ganduri senine, nu aveam nici ciorapi de schimb si nici vreo palarie care sa imi acopere parul de vantul rebel sau de razele prea stralucitoare ale soarelui.
As fi vrut sa spun fiecarei masini; hei, opreste-te, vreau sa ajung mai repede la destinatie. Insa am realizat ca nu destinatia este scopul, ci calatoria in sine.
Aveam niste obiective clare si ma straduiam sa nu pierd nici conduita si nici principiile pe care mi le-am propus si la care am lucrat saptamani intregi pe parcursul anului trecut. Drumul era batatorit, iar cateva flori razlete se ascundeau dupa un sant adanc din stanga.
Cu ceva ani in urma, am gasit sa strang in tavite carton flori si fruze uscate din toamna, sa le pastrez pentru parfum si culoare apoi luni intregi. Amintirea asta ma sacaia un pic, deoarece acum nu as mai fi procedat la fel. Viata e musai sa fie lasata sa se dezvolte in mediul in care a aparut, sa petreaca toate etapele pentru care exista, sa se inalte, sa se bucure si sa invete caderea apoi, caderea in neantul din care a venit.
Calatoria mea e una de pregatire as putea spune. Ma pregatesc pentru ziua de maine prin prisma celei de azi si ma intreb cine am sa fiu, cand am uitat deja cine am fost ieri. Fiecare pas ma indreapta catre destinatie.
Se intampla sa ratacesc uneori harta, iar drumul prafuit este acoperit de picaturi reci de ploaie.
Imi doresc atunci sa fi avut o pereche de cizme, nu doar incaltamintea asta sport usoara care imi este plina de apa acum. Insa doar la cateva ore, apare soarele din nou, iar temerile mele dispar incalzite de razele calde de pe cer.
Cand ai fost ultima oara intr-o calatorie printre amintiri? Cand ai avut vreme sa te uiti in oglinda si sa uiti de normele sociale, de presiune, de ceea ce ai auzit prea mult insa nu iti apartine?
Cand ai sa iti faci vreme sa pornesti intr-o calatorie in trecut pentru a face curat in ganduri si sentimente, in lucruri, pentru ca apoi sa vezi cu adevarat cine esti azi? Tavitele din inima si din mintea ta au nevoie de claritate.
