O săptămână de vacanță

0 Shares
0
0
0

Iarna este anotimpul poveștilor, anotimpul sărbătorilor, al cadourilor și al faptelor bune. Totodată reprezintă sfârșitul și începutul unui an și un moment optim atât pentru relaxare cât și pentru planificarea de noi țeluri și potențiale realizări.

De-a lungul timpului am observat tendința oamenilor de a intra într-o goană nebună pentru a câștiga bani și un statut social cât mai bun, încât au uitat să se bucure de viață. Totul a devenit o rutină atât de banală, încât ne trezim în mijlocul unei pânze de păianjen din care și să vrem nu mai știm cum să ieșim. În această fuga neobosită după puterea materială și socială, am uitat care ne este țelul și am transformat acțiunile care ne duceau spre îndeplinirea obiectivului în noul scop al vieții.

Norocul nostru este că atunci când corpul simte un nivel de saturație, mintea nu mai reușește să îl țină în frâu și atunci știi că este momentul să spui stop sau pauză și să te mai ocupi și de tine ca om, de plăcerile și dorințele tale, nu doar de sarcinile interminabile de la job sau de nevoile altora care au creat dependență de tine.

Cred că atunci când noi nu știm să spunem stop, vine iarna și ne demonstrează că însăși mama natură mai are nevoie de un somn odihnitor și de o perioadă de relaxare, pentru a putea renaște iar și iar în primăvara ce urmează.

Pe modelul universului ce ne înconjoară și având experiența vacanțelor din sezoanele trecute, anul acesta am hotărât să-mi împart în doua vacanța de iarna, într-o săptămână înainte de sărbători și una după și bine am făcut. Am avut parte de experiențe minunate în locurile dragi mie, cu persoane care îmi întrețin fericirea și făcând exact ce îmi doream să fac, evitând acel haos al tuturor oamenilor tensionați după un an plin de muncă și oboseală, care în loc să se relaxeze vin și se enervează din te mir ce motiv.

Desigur că nu puteam să ratez ocazia de a-mi vizita orașul drag, Brașovul, astfel că prima săptămână de vacanță a fost alocată acestui loc de vis. Stau mereu și mă gândesc înainte să ajung aici ce locuri să vizitez, dacă să mai trec o dată acolo unde am mai fost și mi-a plăcut sau să vizitez obiective noi. Acest oraș micuț, are atât de multe locuri de văzut și atât de multe aventuri de parcurs, încât mereu simt că mă limitez și că nu ajung să văd tot ceea ce îmi doresc. Câteodată îi invidiez pe locuitorii orașului pentru oportunitățile pe care le au, dar am impresia că ei s-au obișnuit atât de mult cu mediul acesta că nu îi mai simt farmecul.

O săptămână de muncă pare câteodată interminabilă, însă in vacanță totul trece mult prea repede. Trei zile de schi, o zi de urcat pe munte, o zi de mers la săniuș și la patinoar, încă o zi de vizitat vreun castel sau vreo cetate, sau vreun loc din acela ascuns de ochii curioșilor, pe care doar câțiva localnici îl cunosc și iată am ajuns la ziua de plecare.  

Nu-mi pare niciodată rău că plecăm, doar că mă gândesc cum să fac să păstrez din relaxarea pe care o simțeam seară de seară când ne întorceam în apartamentul nostru din Brasov Sweet Retreat, unde mă aștepta focul din șemineu să mă așez aproape să mă dezmorțesc de frig, citind o carte bună, sau jacuzzi-ul de pe balcon care ne învelea într-o mantie de bule, oferindu-ți cea mai liniștitoare experiență de care te poți bucura la sfârșitul unei zile pline de aventuri.

Cu gândul la următoarea vacanță, te sfătuiesc să te bucuri de viață și să ai parte de multe experiențe de vis.

0 Shares
You May Also Like