Prima mea ieșire serioasă cu cortul s-a terminat cu o pungă de făină desfăcută în portbagaj și cu un cașcaval care a stat două zile lângă o sticlă de apă călduță. De atunci am devenit puțin obsedat de cutii, capace și canistre. Râd prietenii, dar la mine în ladă nu curge nimic.
Răspunsul scurt, pentru cine se grăbește: cele mai bune recipiente pentru camping sunt cutiile din polipropilenă cu capac etanș pe patru clapete pentru mâncarea de zi cu zi, o ladă frigorifică bine izolată pentru perisabile, câteva borcane sau cutii de inox pentru sosuri și resturi, plus o canistră alimentară de 10 litri pentru apă. Restul sunt detalii, iar despre ele vorbim pe îndelete.
Ce contează cu adevărat când alegi un recipient pentru cort
Un recipient bun de camping trebuie să se închidă etanș, să fie fabricat dintr-un material destinat contactului cu alimentele și să aibă o formă care se stivuiește ușor. Greutatea și prețul vin abia după aceste trei lucruri, oricât de tentant ar fi să pornești de la ele.
Acasă, o cutie stă cuminte pe raftul frigiderului. În camping aceeași cutie e zgâlțâită trei ore pe un drum forestier, stă răsturnată sub un sac de dormit, ajunge pe iarbă udă și e deschisă de zece ori pe zi cu mâinile murdare de cărbune. E alt sport.
De aceea eu nu mai cumpăr nimic până nu fac testul de chiuvetă. Umplu cutia cu apă, o închid, o întorc cu capul în jos și o scutur bine. Dacă picură, rămâne în bucătărie pentru orez și paste uscate. La cort nu vine.
Capacul, mai important decât cutia
Mulți se uită la pereții cutiei și la cât de groasă e, deși aproape toate necazurile vin de la capac. Capacele care se apasă simplu, fără clapete, se deformează după câteva veri și sar singure când cutia e presată între bagaje.
Cele cu patru clapete laterale și garnitură de silicon țin cel mai bine. Garnitura trebuie să se poată scoate, altfel se adună sub ea zeamă de roșii și, după o săptămână, miroase a ceva ce nu vrei să descrii. Un detaliu mic, dar îl verific mereu în magazin, cu unghia.
Capacele cu filet, ca la borcane și bidoane, sunt varianta sigură pentru lichide. Ciorba, uleiul, laptele sau marinada nu au ce căuta în cutii cu clapete, oricât de bune ar fi. Am învățat asta cu o marinadă de usturoi care a intrat în mocheta mașinii și a rămas acolo până la vânzare.
Ce înseamnă, de fapt, “alimentar”
Un recipient alimentar este unul fabricat și testat pentru contactul cu mâncarea, iar în Uniunea Europeană acest lucru e reglementat, nu lăsat la bunăvoința producătorului. Regulamentul (CE) nr. 1935/2004 stabilește regula generală și simbolul cu paharul și furculița, pe care îl găsești ștanțat pe fundul cutiilor.
Pentru plastic există un text separat, Regulamentul (UE) nr. 10/2011, care fixează o limită de migrare globală de 10 miligrame pe decimetru pătrat de suprafață aflată în contact cu alimentul. Pe românește, atât are voie materialul să cedeze, cel mult, în mâncare. Nu trebuie să ții minte cifra, e suficient să cauți simbolul.
Mai e triunghiul cu număr. Polipropilena poartă cifra 5, polietilena de înaltă densitate cifra 2, și sunt materialele pe care le întâlnești cel mai des la cutii și canistre. Polipropilena suportă bine și mâncarea caldă, motiv pentru care o prefer la cutiile în care pun tocana abia luată de pe foc.
Găleata de vopsea spălată, bidonul de la lichidul de parbriz sau cutia de înghețată refolosită a zecea oară nu intră în categoria asta. Știu că le folosește multă lume. Eu nu aș pune apă de băut în ele, mai ales vara, când stau la soare.
Forma, un amănunt care îți schimbă portbagajul
Cutiile dreptunghiulare bat cutiile rotunde aproape de fiecare dată. Se așază una lângă alta fără goluri, se stivuiesc și intră la fix în lada frigorifică, unde fiecare centimetru pierdut înseamnă gheață mai puțină.
Rotunde păstrez doar borcanele și bidoanele pentru lichide, unde filetul chiar are un rost. Și încă ceva, cumpărați cutii din aceeași serie, cu capace care se potrivesc între ele. Pare o fiță. Seara, la lanternă, când cauți capacul potrivit printre alte șase, nu mai pare.
Cutiile de plastic cu capac etanș, calul de bătaie
Pentru majoritatea oamenilor care merg cu cortul, cutiile din polipropilenă cu clapete acoperă cam trei sferturi din nevoi. Sunt ușoare, nu se sparg, se spală repede și costă puțin, așa că nu plângi după ele dacă una rămâne uitată pe o masă de lemn dintr-o poiană.
Eu merg de obicei cu un set de șase sau șapte. Două mari, de vreo doi litri, pentru carnea marinată și pentru salata tăiată de acasă. Trei mijlocii pentru brânză, mezeluri și legumele deja spălate. Una sau două mici pentru unt, măsline și ce mai rămâne de la o masă la alta.
Plasticul are și defecte, n-are rost să ne mințim. Prinde miros de ceapă și usturoi, se pătează de la sosul de roșii și se zgârie cu timpul. O cutie zgâriată adânc se spală greu, iar eu le schimb cam o dată la două sau trei sezoane, fără regrete.
Încă o observație, din pățite. Cutiile transparente sunt mult mai practice decât cele colorate. Vezi dintr-o privire ce ai și cât a mai rămas, fără să deschizi tot și să lași căldura să intre în ladă.
Sticla și inoxul, pentru cine merge cu mașina
Sticla și inoxul sunt alegeri foarte bune dacă ajungi cu mașina până lângă cort și nu cari nimic în spate. Nu rețin mirosuri, nu se pătează și țin ani buni, dar sunt grele, iar sticla, se știe, nu iartă pietrele.
Borcanele, eroii discreți
Am o slăbiciune pentru borcanele cu capac filetat. Zacusca, dulceața, murăturile, sosul de iaurt pentru grătar, toate călătoresc impecabil într-un borcan de 400 de grame, închis bine.
Le înfășor în prosoapele de bucătărie pe care oricum le iau cu mine și le pun în picioare, strânse unul în altul, într-o lădiță. În zece ani am spart unul singur, și acela mi-a scăpat din mână, n-a fost vina drumului.
Tot în borcan pregătesc de acasă amestecul pentru clătite sau ouăle bătute pentru omletă. Dimineața, la cort, îl scuturi puțin și torni direct în tigaie. Copiii cred că e magie.
Cutiile și caserolele de inox
Inoxul e materialul care mă enervează cel mai puțin pe termen lung. Poți pune în el mâncare fierbinte, îl poți freca fără milă cu nisip și apă de râu, la nevoie, și arată la fel după cinci veri.
Partea mai puțin plăcută ține de capace. Multe caserole de inox au capac simplu, cu două cleme, care nu e etanș la lichide. Sunt excelente pentru sandvișuri, fructe, chiftele sau friptura rămasă de seara, mai puțin pentru orice are zeamă. Există și modele cu garnitură, ceva mai scumpe, și la acelea chiar merită diferența.
Pentru drumeții de o zi plecate din tabără, o caserolă de inox în rucsac e alegerea mea. Nu se strivește sub termos și nu dă gust mâncării.
Pungile de silicon și cele cu fermoar
Pungile reutilizabile sunt cea mai bună soluție când spațiul e problema principală, pentru că ocupă exact cât ocupă mâncarea din ele. Pe măsură ce mănânci, bagajul chiar se micșorează, lucru pe care nicio cutie rigidă nu ți-l oferă.
Cele de silicon, cu închidere groasă, rezistă la congelator și la apă fierbinte. Eu congelez în ele carnea marinată, întinsă plat. Ajunsă în ladă, punga ține loc de pachet de gheață în prima zi și se dezgheață frumos până a doua seară, când vine rândul grătarului.
Pungile subțiri cu fermoar, cele clasice, sunt bune pentru lucruri uscate: nuci, fructe deshidratate, cafea măcinată, condimentele amestecate de acasă. La lichide nu am încredere în ele. Dacă totuși le folosiți, puneți două, una în alta.
Pentru cine merge pe jos, cu tot bagajul în spate, pungile devin practic singura variantă rezonabilă, alături de un bidon ușor. Acolo fiecare sută de grame se simte în umeri pe la kilometrul opt.
Lada frigorifică și regula celor două ore
Carnea, lactatele, ouăle și mâncarea gătită trebuie ținute la rece, iar la camping asta înseamnă o ladă frigorifică serioasă. Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca alimentele perisabile să stea sub 5 grade Celsius și ca mâncarea gătită să nu rămână la temperatura camerei mai mult de două ore.
Între 5 și 60 de grade, spune aceeași organizație, bacteriile se înmulțesc cel mai repede. La 32 de grade, într-o poiană fără umbră, o salată cu maioneză ajunge în intervalul ăsta mult mai repede decât ai crede. Nu e cazul să intrăm în panică, dar nici să lăsăm oala cu tocană pe masă până la apus.
Pasivă sau electrică
Lăzile pasive, cu pereți groși și izolație din spumă, țin gheața două sau trei zile dacă sunt folosite cu cap. Cele subțiri, de supermarket, abia rezistă de dimineață până seara. Diferența de preț e mare, cea de rezultat e și mai mare.
Lăzile electrice cu compresor sunt, practic, frigidere mici și au sens dacă stai în campinguri cu priză sau ai o baterie separată în mașină. Variantele termoelectrice ieftine răcesc doar cu vreo 15 sau 20 de grade sub temperatura de afară, așa că într-o zi de caniculă nu fac minuni. Am avut una și am dat-o mai departe după o vară.
Cum o încarci
Aici se câștigă sau se pierde tot. Lada se răcește de cu seară, cu câteva sticle de apă înghețată, iar alimentele intră în ea deja reci, direct din frigider. Jos stă carnea, în cutii etanșe, ca să nu curgă nimic peste restul. Deasupra vin lactatele, apoi legumele.
Sticlele de apă înghețate sunt mai bune decât gheața vrac. Nu fac baltă pe fund, iar a treia zi ai apă rece de băut. Și un sfat pe care l-am primit de la un pescar bătrân de pe Someș: băuturile se țin în altă ladă. Pe cea cu bere o deschide toată lumea din sfert în sfert de oră, iar cea cu mâncare are nevoie de liniște.
Apa de băut și canistrele
Pentru apă, cea mai practică soluție la camping este o canistră din plastic alimentar, cu gura largă și, ideal, cu robinet. Apa e alimentul de care ai nevoie în cantitatea cea mai mare și, culmea, cel pe care lumea îl planifică ultimul.
Socoteala mea, după ani de încercări, e de patru sau cinci litri de persoană pe zi, cu tot cu gătit, cafea și spălat pe dinți. Vasele nu intră aici. O familie de patru consumă deci o canistră de zece litri cam până la prânz, a doua zi cel târziu.
Baxurile de sticle de doi litri par comode, dar umplu portbagajul și lasă în urmă un sac de plastic gol. O canistră se reumple la cișmeaua din camping sau la izvor și ocupă același loc toată vacanța.
La cumpărare mă uit la trei lucruri. Marcajul alimentar, adică simbolul cu paharul și furculița. Gura suficient de largă cât să intre o perie sau măcar mâna unui copil, pentru că o canistră care nu poate fi spălată pe dinăuntru face alge până în august. Și mânerul, care trebuie să fie gros, fiindcă zece litri de apă înseamnă zece kilograme cărate de la cișmea până la cort.
Pe rafturile magazinelor, modelele mai groase, gândite pentru transport și folosire intensă, apar adesea sub denumiri de felul canistra 10L industriala, iar dimensiunea asta mi se pare cea mai echilibrată. Una de douăzeci de litri, plină, e deja o corvoadă pentru spate. Două de zece se cară câte una în fiecare mână și se pot împărți, una pentru băut și una pentru gătit.
Micul Meșter este un magazin online românesc cu produse pentru casă și gospodărie, printre care recipiente din plastic și sticlă. Îl pomenesc pentru că acolo canistrele alimentare sunt puse separat de cele tehnice, ceea ce te scutește de o confuzie destul de frecventă.
Și fiindcă veni vorba de confuzii. Canistra de apă se etichetează, cu marker, mare, pe ambele părți. În nicio împrejurare nu se folosește pentru benzină, motorină sau soluții de curățat și apoi din nou pentru apă. Plasticul reține mirosul și substanțele, iar spălatul nu rezolvă mare lucru.
Între ieșiri o clătesc cu apă caldă și puțin bicarbonat, apoi o las la uscat cu dopul scos, cu gura în jos. Închisă umedă în debara, prinde miros de baltă până la următoarea plecare.
Cum organizezi mâncarea ca să nu cauți o oră după sare
Cea mai simplă organizare care funcționează este împărțirea în trei: o ladă rece pentru perisabile, o cutie mare pentru alimentele uscate și o cutie mică pentru tot ce ține de gătit. Fiecare lucru se întoarce apoi la locul lui, altfel sistemul se duce de râpă din a doua zi.
Pentru alimentele uscate folosesc o cutie mare de depozitare, de vreo treizeci de litri, cu capac rabatabil. În ea stau pastele, orezul, conservele, pâinea, cafeaua și dulciurile copiilor, ascunse la fund. Tot ea ține loc de măsuță când e nevoie.
Condimentele sunt un capitol la care am greșit mult. Ani de zile am cărat borcanele întregi din bucătărie. Acum am câteva recipiente mici cu filet, de mărimea unui pahar de țuică, în care pun sare, piper, boia și un amestec pentru grătar.
Uleiul stă într-o sticluță de 200 de mililitri, cu dop bun, ținută separat într-o pungă. Găsește mereu o cale să iasă.
Ouăle merită o cutie rigidă a lor, din plastic, cu locașuri. Cofrajul de carton se înmoaie la prima rouă. Cine nu vrea încă o cutie le poate sparge de acasă într-un borcan cu filet, cu condiția să stea la rece și să fie folosite a doua zi dimineață.
Mai lipesc pe capace o bucată de bandă de hârtie pe care scriu ce e înăuntru și din ce zi. Recunosc, pare exagerat. Dar a patra zi, când nu mai știi dacă puiul e de marți sau de joi, bucata aia de bandă decide ce mănânci.
Mirosurile, furnicile și vizitatorii cu blană
Recipientele etanșe țin mirosul înăuntru, iar la camping asta contează la fel de mult ca prospețimea. Un salam lăsat într-o pungă subțire anunță toată pădurea că ați sosit.
Furnicile găsesc zahărul în câteva ore. Viespile vin la orice e dulce sau are carne. Vulpile și câinii din zonă sunt mai îndrăzneți decât pare și am rămas o dată fără toată pâinea, luată frumos de pe masă, peste noapte.
În zonele de munte din România mai e și ursul, iar aici nu glumesc deloc. Mâncarea nu se ține în cort, sub nicio formă. Tot ce miroase a hrană, inclusiv gunoiul și pasta de dinți, stă noaptea în cutii închise, în mașina încuiată, cu geamurile ridicate. Dacă administratorul campingului are reguli despre asta, le urmați pe ale lui, el cunoaște locul.
Gunoiul, apropo, e tot un fel de aliment din punctul de vedere al animalelor. Eu țin o găleată cu capac doar pentru resturi și o golesc în fiecare seară la pubela campingului.
Greșeli pe care le-am făcut, ca să le ocoliți
Cele mai multe probleme cu mâncarea la cort vin din grabă și din recipiente alese la întâmplare, nu din lipsa unui echipament scump. Aproape tot ce urmează am pățit personal, unele lucruri chiar de două ori.
Am pus mâncare fierbinte în cutie, am închis capacul și am băgat-o direct în ladă. Aburul a topit jumătate din gheață, iar capacul s-a vacuumat atât de tare încât l-am desfăcut cu cuțitul. Mâncarea se lasă să se răcorească puțin, dar nu mai mult de cele două ore recomandate de Organizația Mondială a Sănătății.
Am ținut lada frigorifică în portbagaj, la soare, convins că izolația își face treaba. Și-o face, dar nu la 60 de grade cât se strâng într-o mașină parcată. Lada stă la umbră, sub o masă sau sub un copac, acoperită cu o pătură deschisă la culoare.
Am luat prea multe recipiente. Sună ciudat într-un text despre recipiente, știu. Dar douăzeci de cutii pe jumătate goale înseamnă spălat mult și haos sigur. Mai bine mai puține, bine alese și pline.
Și am plecat o dată fără burete și fără detergent de vase, cu gândul că le clătesc eu cumva. O cutie în care a stat carne crudă și care a fost doar clătită cu apă rece nu mai e bună de nimic până acasă. De atunci, un flacon mic de detergent și o perie stau permanent în cutia de gătit.
Dacă ar fi să o iau de la zero, cu buget mic, aș cumpăra patru cutii bune cu clapete, o canistră alimentară și o ladă pasivă decentă. Borcane are oricine în cămară. Cu atât am mâncat bine o săptămână întreagă pe malul unui lac din Apuseni, iar restul lucrurilor s-au adunat de la sine, vară după vară.
Întrebări frecvente
Pot pune mâncare caldă în cutiile de plastic?
Da, dacă sunt din polipropilenă, adică au cifra 5 în triunghiul de pe fund, și poartă simbolul pentru contact cu alimentele. Eu las totuși oala să stea zece, cincisprezece minute înainte să torn. Capacul se închide abia când nu mai iese abur, altfel se formează vid și apă de condens.
Cât rezistă carnea crudă într-o ladă frigorifică fără curent?
Atât cât lada rămâne sub 5 grade Celsius, pragul recomandat de Organizația Mondială a Sănătății. Într-o ladă pasivă bună, răcită din ajun și deschisă rar, asta înseamnă de regulă o zi, cel mult două. Carnea plecată de acasă congelată câștigă încă o zi, motiv pentru care grătarul îl programez mereu în prima parte a sejurului.
Cum scot mirosul de ceapă sau usturoi din cutii?
Le umplu cu apă caldă în care dizolv o lingură de bicarbonat și le las peste noapte. A doua zi le clătesc și le țin la aer, cu capacul alături, nu pus. Dacă mirosul rămâne și cutia e plină de zgârieturi, a venit vremea să o schimb.
Cât timp rămâne bună apa într-o canistră?
Apa de la rețea, pusă într-o canistră alimentară curată și ținută la umbră, o folosesc fără griji două sau trei zile. Vara, după acest interval, o păstrez pentru spălat și umplu canistra din nou. E o regulă personală, din prudență, nu o cifră oficială.
Pot spăla recipientele direct în râu sau în lac?
Nu e o idee bună, nici pentru apă, nici pentru vase. Iau apă într-un lighean, spăl la câteva zeci de pași de mal, cu puțin detergent biodegradabil, și arunc apa murdară pe pământ, departe de mal. Multe campinguri au oricum spălătoare cu apă caldă, iar acolo treaba merge de trei ori mai repede.
Pot congela mâncarea direct în recipientele pentru camping?
În cutiile de polipropilenă și în pungile de silicon, da, cu grijă să rămână un deget liber sus, fiindcă lichidele se dilată la îngheț. Borcanele de sticlă pline ochi pot crăpa în congelator, am pățit-o cu o supă. Inoxul rezistă, dar capacele cu cleme se pot deforma.
Câte recipiente îi trebuie unei familii de patru persoane pentru un weekend?
Mie îmi ajung șase cutii etanșe de mărimi diferite, trei sau patru borcane, o ladă frigorifică de vreo 30 de litri și o canistră de 10 litri pentru apă. La acestea se adaugă cutia mare pentru alimente uscate. Mai mult de atât înseamnă, de obicei, lucruri cărate degeaba.
